Cabană pentru 2

Bine ați venit în PORTAL Village

Un resort tip glamping premium amplasat în inima ţării, în Transilvania, la doar 20 de minute de mers cu mașina din Sibiu, pe un traseu ce vă poartă către o nouă dimensiune a timpului şi spaţiului, în căutare de conexiune cu Natura, armonie şi frumos.

Mărginimea Sibiului se deschide privirilor voastre în toată frumuseţea şi liniştea ei, primind cu o sinceră şi autentică îmbrăţişare oaspeţii sosiţi din toate colţurile lumii, de zeci de ani, cu perseverenţă şi asumare, blând şi molcom, pentru experienţe unice şi cu multă valoare.

Drumul către PORTALul tău situat sub pădure este o incursiune unică prin sate curate şi primenite cu mare grijă, străjuite de dealuri şi păduri, un drum către inima ţării noastre, ce se deschide să vă cuprindă, cu totul, pentru câteva zile de bine şi frumos.

La doar câteva minute distanţă de drumul naţional veţi păşi într-o oază a lumii contemporane, un loc unde timpul este cel mai de preţ dar oferit vouă, iar spaţiul îţi încântă privirea şi exaltă sufletul. Plecaţi pentru o scurtă escapadă în căutare de mai bine pentru voi, ceea ce urmează în această minunată experienţă este o succesiune de momente memorabile, numai bune de așezat în panoplia amintirilor cu semnificaţie trăite împreună.

Situat în satul pitoresc Sibiel, inclus în Patrimoniul UNESCO, acest paradis de vacanță este înconjurat de păduri și livezi, aşezat cu grijă pentru natură şi cutuma locului într-o poiană deasupra satului, un loc magică și discret, deopotrivă – cadrul perfect pentru o evadare romantică în doi. Indicatoarele şi mijloacele de ghidaj oferite de tehnologie te conduc cu grijă, fără abatere, către noi.

Aţi ajuns!

PORTAL Village vă întâmpină cu bineţe autentic românească, pregătit să vă îndeplinească cele mai bine păstrate năzuințe, împachetate cu bună cuviinţă alături de bagaje, încă de acasă. Timp şi spaţiu pentru voi? Apropiere, linişte, intimitate? Savoarea aromelor, confortul premium, linii de arhitectură desăvârşite?

Cu toatele au stat scrise ani de zile în viziunea noastră, acolo unde marile speranţe, dar şi dezamăgiri legate de experienţa de travel autohtonă şi-au găsit o misiune, aceea de a da un nou sens eco ospitalității, aici, acasă, în România.

Satul refugiu ţi se deschide treptat, purtându-te firesc către parcare, şi, de aici, cu emoţia dată de energia locului, paşii duc către Vatră şi gazda care te aşteaptă. Numit “liman”, “oază de linişte”, “acasă” de către oaspeţii noştri, satul nostru de vacanţă este constituit, în mare parte a suprafeţei sale din mult spaţiu verde, cabane pentru doi, o Vatră, situată în inima locului, căsuţa de wellness, o bibliotecă, alei pentru plimbare şi multe terase, refugii care se aşteaptă descoperite treptat.

Spaţiile de cazare, de retragere, sunt proiectate pentru a te adăposti, a te răsfăţa în tot confortul pe care călătorul contemporan îl caută, dar pe scena Naturii, în directă conexiune cu aceasta. Aceste bungalouri feerice, amplasate la marginea pădurii, oferă camuflajul vegetal perfect, alături de un aer răcoritor, aromat. Fiecare cabană pentru doi este echipată la standarde premium cu toate cele necesare unui călător contemporan. Atât spaţiul în sine, prin frumoasa sa arhitectură, cât şi facilităţile sale sunt, cu atenţia cuvenită, pregătite să vă poarte în noua dimensiune a eco ospitalităţii, acest nivel superior în abordarea viziunii actuale asupra experienţei de travel, este piatra de temelie a frumosului nostru resort. Lasă-te purtat în noua era a ospitalităţii, şi, nu uita, suntem aici doar să îmbunătăţim acest nivel, ne pregătim pentru noi provocări!

Te invit să păşeşti alături de colegii mei către sanctuarul tău pentru aceste zile, ascultă povestea locului, adresează cu încredere nevoile, aşteptările tale, pariem în continuare pe comunicarea autentică pentru o experienţă desăvârșită de travel.

Şi iată!

Păşiţi încrezători în alegerea făcută, cu o curiozitate copilărească sau un firesc de apartenenţă, în cuibul vostru pentru aceste zile. Micile atenţii dulci, instrucţiunile necesare pentru bunul mers al lucrurilor, priveliştea oferită de faţada din sticlă către Natură, atenţia la detalii, toate vă sunt oferite pentru mai binele vostru. În acest tumult continuu al vieţii de acasă, din dorinţa de a vă crea contextul perfect pentru momente preţioase împreună, vă invităm să restabiliţi firescul, acea cale de A FI, acel drum pavat cu aşteptări încă din momentul alegerii locului este aici, îmbrăţişaţi de Natură, în comfort deplin. Exploraţi-l, descoperiţi-l, acum, alături de mine..

Spațiul de depozitare încorporat în perete conţine pahare, căni şi ceai îmbietor. Apa proaspătă Kangen așteaptă să te împrospăteze și să te hidrateze. Locurile de depoyitare pregătite pentru bagaje și umerașele așezate discret îţi vor fi de folos în zilele ce urmează. Blatul meşterit cu drag creează atât de necesarul loc pentru telefoane și cărți.
Servicii complete, de la room service și acces automat la facilități de înaltă performanță, cum ar fi Wi-Fi cu propriul Acces Point, conectivitate telefonică și prize, răspund tuturor nevoilor voastre de conectare cu familia, cu lumea de afară.

Platforma ridicată care găzduiește patul unde am pregătit, cu toată atenţia cuvenită, salteaua FIVE STARS premium, cearșafuri din bumbac egiptean periat, de cea mai bună calitate, perne din pene și pilote de puf creează un refugiu ideal pentru odihnă, îmbrățișare, pasiune.

Peretele transparent dizolvă bariera dintre om și natură, oferind un cadru ideal pentru relaxare, meditație, dragoste, conversații inspirate și odihnă. Planurile voastre, micile atenţii, cuvintele dulci şi liniştea mult căutată sunt aici, acum.

Ambianța simplă și senină, în tonuri complementare de mesteacăn și gri cu accente de alb și ocru, menține o legătură cu natura prin materiale provenite din surse locale, în mare măsură ecologice.

Accentul este pe OM, pe tine, pe voi, transformând din persoana îmbrăţişată piesa centrală a poveştii voastre, mai degrabă decât spațiul aglomerat cu elemente decorative, ce ar da prilej lumii de afară să se strecoare.

Un canvas pe care vei scrie şi rescrie, de nenumărate ori, povestea voastră. Şi, din tumultul trăirilor, veţi căuta oamenii, pe cei ca voi, în căutarea firescului de intimitate, conexiune, pentru conversaţii cu sens şi, în mod cert, de hrană.

Iar paşii vă poartă către Vatră, locul de întâlnire la ceas de seară, sau la prânz, pentru toţi cei ca voi. Haideţi, urmaţi această nevoie primordială de alăturare şi savurare a unei mese delicioase împreună.

În Vatra noastră, fiecare fel de mâncare devine o simfonie de arome, atent orchestrată pentru a încânta toate simţurile. De la prima înghițitură până la ultima, preparatele noastre culinare vă poartă într-o călătorie a gustului, combinând ingredientele locale, de înaltă calitate, cu talentul echipei noastre din bucătărie.

Arhitectura Vetrei, în sine, este o dovadă a fuziunii dintre specificul locului şi estetica modernă. Liniile de design inspirate de elementele vernaculare coexistă perfect cu accente contemporane, creând o ambianță primitoare pentru ca oaspeții să savureze nu doar mâncarea, ci și atmosfera. Primeşte cu bineţe tot ceea ce este pregătit pentru voi.

Imaginează-ți romantismul unei cine la lumina lumânărilor, căldura șemineului și elementele de decor atent aranjate care pregătesc scena pentru o seară de răsfăț culinar. Aceasta nu este doar o masă; este o experiență, o sărbătoare a generozității naturii și a pasiunii pe care o infuzăm în fiecare fel de mâncare.

Pe măsură ce noaptea ne cuprinde, Vatra noastră devine un punct de adunare, un refugiu, în care căldura momentelor împărtășite se uneşte cu bucuria de a savura plăcerile mai fine ale vieții. Este o destinație în interiorul unei destinații, invitându-vă să vă cufundați în dansul feeric al aromelor și momentul atemporal al unei escapade romantice sub cerul înstelat al PORTALului.
Meniul, alcătuit cu toată încrederea dată de bunul simţ şi bunul gust, aduce în faţa voastră preparate din cele mai alese, inspirate din bucătăria românească dar şi cea internaţională. Veţi avea multiple alegeri în ceea ce priveşte componența acestuia, însă un lucru este unic, cert, veţi fi copleșiți de intensitatea aromelor, plăcerea gustului şi atmosfera feerică pe care o creăm împreună, aici, acum. Cheful bucătar, colegii care vă servesc sunt aici pentru voi, aflaţi povestea preparatelor, împărtăşiţi preferinţele voastre, vom scrie viitorul meniu împreună!

Ne bucură şansa de a vă servi, aşadar suntem în mare măsură părtaşi ai escapadei voastre, aici, în PORTAL Village.

Pe măsură ce locul devine “acasă”, acesta capătă noi valenţe, posibilităţi inedite de petrecere a timpului se ivesc, parte sub ghidajul gazdelor, parte descoperite de voi. Serviciile atent selecţionate şi croite pe măsura aşteptărilor voastre, se dezvăluie, rând pe rând, oferindu-vă noi opţiuni de petrecere a timpului, în bună stare, împreună.

Incluse în pachetul rezervat, sau alese din sub un impuls de moment, ritualurile din Vortex SPA sunt o atracţie majoră pentru toţi oaspeţii noştri.

Cufundați în îmbrățișarea reconfortantă a cabanei pentru doi, Vortex SPA, un paradis wellness creat pentru momente de refacere, vă bucuraţi, în deplină intimitate, de linişte.

Ascuns sub pădurea de aluni, acest sanctuar magic, vă invită să vă relaxați. Sauna finlandeză este punctul culminant al experienţei, pentru ritualul de purificare, învăluiţi în arome de pin sau mentă binefăcătoare. Panorama uluitoare a pădurii, trosnetul lemnelor din sobă, vă induc un sentiment de mai bine, iar produsele artizanale create de echipa noastră vă îngrijesc corpul.

Alegeţi unul din ritualurile de masaj în care mâinile pricepute oferă un tratament de refacere pentru întregul corp, completat de uleiurile noastre aromatice care ajută la reechilibrare şi detensionare. Balance, Sensual sau Energy sunt mixurile de uleiuri esenţiale care îţi induc o stare de calm şi pace.

Păşeşste afară, pe terasa din lemn, pentru a descoperi o zonă de relaxare multisenzorială, unde elementele conspiră pentru a-ți revitaliza simțurile. Optează pentru odihna sub foşnetul pădurii sau lasă-te învăluit de farmecul rustic al unei băi liniștitoare în cada de lemn. Acest refugiu nu este doar un spa; este o experiență holistică, o fuziune armonioasă de relaxare a minții, trupului și spiritului.

Vortex SPA acționează ca un vârtej cosmic, extragând oboseala, negativitatea și poverile vieții de zi cu zi. Este o călătorie transformatoare prin stări de conștiință, deschizând calea către reînnoire și armonie interioară.

Acesta este PORTALUL tău către liniște, un sanctuar în care fluxul și refluxul naturii îți reînnoiește energia. Lasă elementele primordiale să-și țese magia, reîncărcându-te cu vitalitate și senzualitate.
Vortex SPA nu este doar o destinație; este o invitație de a elibera, de a vindeca și de a redescoperi conexiunea profundă dintre tine și lumea din jurul tău, dar, mai cu seamă, dintre voi doi.

Pe măsură ce vă scufundați în magia captivantă a PORTAL Village, posibilitățile de a vă relaxa abundă. Îndreptându-vă către aleea de meditaţie, paşii vă poartă prin Portalul către Natură, lăsând să se întrevadă cărarea care urcă unduitor, alene, printre copaci. Băncile din lemn vă invită pentru odihnă, meditaţie sau doar un scurt popas feeric. Aici trăiesc nenumărate momente de îmbrăţişare, mii de şoapte şi încă pe atâtea poveşti rostite în mare taină!

Urmăriți potecile din pădure, unde fiecare pas vă dezvăluie secretele naturii. Găsiți liniște lângă pârâul cu apă proaspătă, din munte, unde simfonia apei curgătoare și a frunzelor foșnind bucură sufletul. Puteţi alege să vă întoarceţi, sau veţi continua urcuşul spre unul din cele mai interesante locuri de la noi, cu o poveste captivantă.

Traseul urcă pe albia râului şi coteşte la dreapta, cat fiind cu cercul albastru. După un urcuş susţinut, Cetatea Salgo, un nume cu rezonanțe puternice, ancestrale, se dezvăluie cu ultimele ziduri rămase, încă, în picioare. Se spune că datează din secolul V, iar localnicii povestesc că ar fi locul în care Decebal a ascuns mare parte din comorile dacice, pentru a nu fi descoperite de romani. Bătrânii spun chiar că este cetatea Uriaşilor, doar ei ar fi putut să construiască într-un loc atât de sus o cetate. Ceea ce vă garantăm noi este ca drumeţia merită pe deplin, locul este încărcat cu o energie aparte, iar timpul petrecut în Natură sporeşte starea de bine.

Dacă înclinaţi spre o plimbare mai domoală, vă invităm să vă aventurați în satul idilic Sibiel, unde timpul pare să danseze pe un ritm mai domol, mai armonios.

Inclus în colecţia de situri rurale UNESCO, satul nostru este unul din cele mai cunoscute obiective turistice din zona. Datorită frumuseţii arhitecturii, curăţeniei şi autenticităţii păstrate cu sfinţenie de localnici, veţi aprecia o plimbare plăcută de după-amiază pe srăduţele înguste ce şerpuiesc pe valea râului, printre case.

Echipa din PORTAL a pregătit pentru voi şi alte modalităţi de petrecere a timpului aici. O plimbare cu bicicletele electrice pe traseele pitoreşti din Marginimea Sibiului, ture ghidate de treking sau hiking în munţii Cindrel, la lacurile glaciare sau alte obiective, ture în munţii Făgăraş, experienţe off-road cu maşini 4×4, registrate pentru aventură de către ghidul nostru, tururi istorice în Sibiu, acestea sunt o parte din ceea ce puteţi alege să experimentaţi aici în timpul zilelor petrecute în PORTAL Village.

Alăturați-vă sesiunilor de yoga relaxantă care restaurează starea de bine, la care se adaugă ritualul revigorant de baie de pădure sau Forest Bathing, alegeţi să beneficiaţi de sesiunile de wellness, de la îmbaiere şi purificare, la ritualurile de masaj cu aromaterapie şi tratament pentru corp, suflet, minte. Veţi trăi o stare de bine, de claritate, se sens şi semnificaţie, în doi.

La ceas de seară, vă aşteptăm cu drag acasă, în VATRĂ. Echipa noastră, două mâini de oameni dedicaţi, este aici pentru a vă servi cu tot ce avem mai bun. Locul ne aduce îmoreună, seară de seară, pentru a savura preparatele pregătite cu pasiune, multe culese chiar din grădina noastră.

În PORTAL Village, încă de la începuturi, am creat o grădină folosind principiile permaculturii, recolta ei fiind o dovadă a dăruirii echipei care o îngrijeşte. Plimbarea ta pe potecile ei, fiecare împodobită cu grația tufelor de flori, creând o tapiserie de culori și arome, te poartă în copilărie, sau, de ce nu, prin PORTAL, într-o lume idilică.

Prietenii blănoşi sau cu pene, animalele noastre blânde, vă însoțesc, oferind companie și adăugând o notă jucăușă explorărilor voastre aici.

Aceste experiențe, plănuite cu grijă și integrate armonios în frumuseţea locului, contribuie nu numai la bunăstarea ta fizică, ci și la îmbogățirea momentelor tale de linişte mentală. Lăsați dorinţa de explorare a împrejurimilor noastre să vă conducă în acele buzunare prețioase ale timpului, în care lumea se estompează, iar accentul devine uniunea prețioasă a două suflete împletite în magia satului PORTAL.

Pășește-te în paradisul tău, unde fiecare detaliu este ales meticulos pentru a crea o atmosferă care să atragă intimitate, conexiune.
Designul minimalist cu linii perfecte pregătește scena pentru o retragere intimă, un refugiu din agitația lumii contemporane. Răsfățați-vă cu priveliștile panoramice care se desfășoară în fața voastră, invitându-vă să vă pierdeți în efemeritatea momentului.

Permiteți-vă luxul timpului, lăsați atmosfera să cocreeze momentele de pasiune și relaxare.
Surprizele dulci și fructele proaspete adaugă un nivel superior de încântare, savuraţi în linişte aceste mici daruri oferite de gazdă, cu toată plăcerea. Cabana pentru doi devine, pe rând, refugiu, cuib, scenă, îmbrăţişare, cocon de linişte şi plăcere.

Vă invit prin PORTAL, dincolo de griji, de temeri şi de singurătate. Timpul petrecut aproape de Natură, apropierea între voi şi de cei ca voi, sentimentul de intimitate şi discreţie, cu toatele crează un alt timp de experienţă, într-o dimensiune firească, naturală a vieţii.

PORTAL Village are ca piatră de temelie dorința de a inspira certitudine, frumusețe, confort și echilibru. Am creat acest spaţiu al libertăţii personale, cu toată încrederea şi pasiune, am primenit locul, vă aşteptăm!

S-AR PUTEA SĂ ÎȚI PLACĂ ȘI

en_USEnglish